prima mea seara de tango

Teambuilding prin tango by Tangotangent

De multe ori, elevii şi prietenii noştri ne-au povestit cum, după ce au început să danseze tango au observat îmbunătăţirea semnificativă a atitudinii lor faţă de ceilalţi – faţă de colegii de birou, faţă de prieteni, faţă de familie.

Am hotărât atunci să întrebăm cât mai multe persoane despre felul în care tangoul le-a modificat atitudinea faţă de oameni, comunicarea şi munca de fiecare zi.  După ce am intervievat aproximativ 60 de persoane, am strâns laolaltă răspunsurile şi am ajuns la următoarele concluzii.

  • Comunicare non-verbală – în tango, comunicarea non-verbală porneşte de la momentul invitaţiei la dans şi se continuă până la sfârşitul melodiei; în general, oamenii sunt puţin sensibili faţă de comunicarea non-verbală; în tango însă, din cauza faptului că întreg dansul este improvizat şi se bazează pe condus şi pe urmat, învăţăm foarte repede să fim atenţi la reacţiile corpului celuilalt, învăţăm să îi „ghicim” intenţiile, reţinerile, nehotărârea, deciziile, etc.  Putem spune că tangoul dezvoltă o capacitate de comunicare non-verbală între parteneri.
  • Negociere personală – în tangoul argentinian empatia faţă de celălalt este esenţială pentru calitatea dansului.  Majoritatea europenilor consideră că a conduce un dans şi a urma un dansator înseamn o „dictatură muzicală”, o relaţie în care cel care conduce ia toate deciziile, iar celălalt are un rol pasiv, neimportant.  Nimic mai fals în tango!  Într-adevăr, persoana care conduce propune o mişcare, dar cea care urmează poate alege să urmeze acea mişcare sau să propună o nouă mişcare. În felul acesta rolurile se schimbă, cel care conduce ajunge să urmeze, iar celălalt să conducă noi direcţii în dans.  Tangoul propune un model de a conduce extrem de negociativ – numai că această negociere are loc fără cuvinte, constant, pe toată durata dansului.
  • Încredere în sine, relaţionare, abilităţi de socializare – în tango luăm în permanenţă decizii care urmează să influenţeze întreg dansul.  Cel care conduce ia decizii, le propune celui care urmează, acesta acceptă sau nu, negociază sau ia altă decizie, etc.  Capacitatea de a fi hotărât(ă), de a lua o decizie într-o fracţiune de secundă şi de a o exprima clar, ferm, neagresiv şi convingător – aceasta este calitatea care face un dansator sau o dansatoare de excepţie.  Tangoul contribuie esenţial la creşterea încrederii în sine şi clădeşte o fermitate a individului care ajunge să creadă în forţele proprii şi să îşi asume responsabilitatea pentru acţiunile pe care le întreprinde.
  • Relaţiile între bărbaţi şi femei – relaţiile între sexe sunt determinate de o pluralitate de factori culturali.  Modul în care am fost educaţi, modul în care societatea percepe distincţia între sexe influenţează modul în care gândim şi în care ne comportăm.  Tangoul, contrar concepţiei majorităţii, este un dans în care distinţia între bărbaţi şi femei nu este discriminatorie.  Tangoul este o lume în care această dinstincţie este acceptată la justa ei valoare, în care bărbaţii recunosc  femeile hotărâte şi sigure pe ele, iar femeile recunosc bărbaţii hotărâţi, empatici şi persuasivi.  De altfel, la origini, tangoul era practicat doar de bărbaţi şi numai după ce aceştia ajungeau să înţeleagă rolul femeii în dans, aveau acceptul profesorilor de a dansa cu femeile.  Tangoul nu este un dans discriminatoriu, ci reconciliază sexele făcând apel la valori pierdute în societatea de astăzi – politeţea, dreptul personal de alege, judecarea unei persoane după valorile sale personale.

Pornind de la aceaste concepte am creeat TTT – Teambuilding through Tango.  TTT înseamnă o serie de ore de dans şi de explicaţii care introduc noţiunile de bază din tango şi reprezintă o modalitate viabilă de a motiva echipa şi de a dezvolta comunicarea interpersonală & non-verbală şi a creşte încrederea în sine şi în capacităţile personale.

TTT vă introduce în lumea tangoului argentinian, cu felul ei de a dansa, de a asculta muzică, de a invita la dans, de a socializa, etc.  Prin demonstraţii şi explicaţii care încorporează concepte de tango, dans contemporan, tehnici de relaxare şi comunicare, etc, instructorii de la TangoTangent vă vor ajuta să găsiţi acele valori personale esenţiale pentru relaţionarea cu cei din jur: respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, empatia şi comunicarea.

bran-tango-casa-predelut-tangent