Cînd, la final, am ieşit din cafenea, paşii mei aveau un alt fel de cadenţă, de graţie, pe asfaltul oraşului.

Prima lecţie de trango argentinian fusese o frumoasa experienţă despre comunicare, prietenie şi încredere, o lecţie de eleganţă, de disciplină şi în acelaşi timp de libertate, un fel de a te pierde şi a te regăsi în celalalt. În seara aceea am auzit de la profesorul nostru, Gilbert Iscu, probabil una dintre cele mai frumoase definiţii ale tangoului: “Tangoul este despre a face linişte în tine şi a face linişte în celălalt”.

Îmi place să dansez. Cred că moştenesc asta de la tata. Iar tangoul a exersat întotdeauna asupra mea un soi de fascinaţie, pentru senzualitatea şi eleganţa aproape hipnotică a mişcărilor, pentru poveştile despre sine pe care le pot desena partenerii, cu vîrfurile pantofilor, on the dance floor, şi pentru frumuseţea şi graţia dansatoarelor. Dar în privinţa tangoului am fost mereu în postura de privitor, la concursurile de dans televizate ori la filme cu scene de dans (vezi The Scent of a Woman, Take the Lead, The Tango Lesson, Moulin Rouge s.a.m.d. aţi prins ideea).

Persoanele apropiate ştiu că la un moment dat m-am şi înscris la unul dintre cluburile de dans din Bacău, dar cum în mai puţin de lună începuseră să ne şi vorbească de o viitoare competiţie, şi implicit de costurile rochiilor şi pantofilor de dans, am plecat. Voiam să practic dansul de plăcere, ca formă de sport şi relaxare, nu să devin campion de dans. Şi cum Bacăul nu prea a avut spaţii publice unde să poţi dansa, nu mi-a mai rămas decît să pîndesc nunţile, botezurile şi alte petreceri din familie ca să-mi exersez paşii de dans şi să-mi satisfac plăcerea de a dansa.

Aşa că în momentul în care am aflat de pe Facebook că în Bacău se deschide Tango Social Club mi-am pus în minte să-mi fac un dar şi să mă înscriu, cu gîndul că momentul cel mai potrivit pentru a începe să-ţi trăieşti visele este “chiar acum”. Ce-a urmat a fost o experienţă neaşteptat de frumoasă, în care am aflat că tangoul nu este doar un dans, este mai mult decît atît.

A dansa tango nu este (numai) despre paşi, este o formă de cunoaştere şi de comunicare inter şi intrapersonală, o modalitate de a te pune în armonie cu tine însuţi, o lecţie de maniere elegante, un test de încredere în tine şi în celălalt.

Am aflat în două ore despre mine că am uneori tendinţa să conduc, chiar şi în postura de “follower” (cred că am auzit de cel puţin trei ori în seara aia de la profesorul de dans: “Laura, nu mai condu!”), să fiu “in control”, în raport cu situaţiile, stările pe care le trăiesc, şi să grăbesc, cînd nu trebuie, ritmul. Or muzica, la fel ca viaţa, are ritmul ei.

Am încercat inutil, ca un “control freak” ce sînt în unele situaţii noi pentru mine, să fac scheme mentale ale mişcăriii picioarelor pe podea, să număr paşii mei, să urmăresc paşii partenerului pentru a încerca să-i intuiesc următoarea mişcare, însă n-am reuşit astfel decît să mă încurc. Şi numai cînd la recomandarea profesorului de dans am închis ochii şi m-am distanţat vizual de experienţa dansului, apropiindu-mă în consecinţă de cea auditivă, tactilă, energetică, am început să-mi sinconizez mai uşor paşii cu cei ai partenerului de tango, pentru că tangoul nu e matematică, e comunicare, încredere, creativitate, spontaneitate, improvizaţie, armonie în doi, chiar şi atunci cînd corpurile nu se ating.

Abia la sfărşitul lecţiei de dans am realizat că atît timp cît a durat acest curs de tango nu m-am gîndit la nimic altceva. Tango-ul te absoarbe complet din lumea exterioară, atît timp cît dansezi nu te mai frămîntă nicio grijă cotidiană.

M-am relaxat, am rîs alături de noii colegi de tango, ca într-un grup de vechi prieteni, iar apoi, cînd am mers împreună la o cană de vin fiert, am vorbit cu sinceritate despre experienţa dansului, ne-am recomandat cărţi, ne-am făcut îndrăzneţe şi îndepărtate planuri de călătorie. Am descoperit alături de ei un Bacău frumos, un Bacău creativ, inteligent, elegant, care şi-a regăsit în paşii de tango bucuria de a comunica.

Tango este o modalitate de a reînvăţa să comunicăm, să avem încredere unii în alţii, să ne repunem în armonie cu noi înşine, să găsim ritmul potrivit ca să ne permită să respirăm confortabil în această lume “pe repede înainte”. Pentru că nu poţi dansa tango dacă nu îţi “asculţi” partenerul şi nu comunici cu el, dacă nu ai încredere în partenerul tău de dans, dacă nu reînveţi să mai încetineşti ritmul din cînd în cînd.

Tangoul e terapie de grup, prin efectele terapeutice pe care dialogul, emoţia, îmbrăţişarea le au asupra oamenilor. Poate nu întîmplător în anumite spitale din Argentina tangoul este folosit ca formă de terapie pentru a-i ajuta pe bolnavii bătrîni sau pe cei cu tulburări mintale.

Sentimentul pe care îl ai la finalul unei lecţii de tango este că ţi s-a redeschis o ureche interioară cu care nu mai auzeai. Şi cînd păşind înapoi spre lumea ta de zi cu zi percepi extraosenzorial povara de pe umerii oamenilor din jurul tău zîmbeşti instantaneu pentru că realizezi cît de simplu este să scapi de această povară, să-ţi schimbi percepţia asupra vieţii. Nu trebuie decît să faci, din cînd în cînd, alături de un grup de prieteni, cîţiva paşi de tango.